Sănătate şi Medicină

Sănătate şi Medicină

În secolul trecut, chimia a contribuit foarte mult la salvarea de vieţi omeneşti în domeniul medicinei şi sănătăţii, fapt ce ne permite acum să trăim mai mult, mai fericiţi şi mai sănătoşi. De-a lungul istoriei omenirii, în mare parte, medicina şi îngrijirea medicală s-au realizat la un nivel primitiv. Dacă oamenii se îmbolnăveau sau dacă erau răniţi, medicii nu puteau să facă altceva decât să le asigure confortul şi să păstreze rana curată. Ultimii 100 ani au revoluţionat modul în care medicii vindecă pacienţii prin tratarea bolilor, vindecarea rănilor şi prin prevenirea problemelor de sănătate chiar înainte ca ele să apară. Neobosiţi, chimiştii şi inginerii chimişti au contribuit la dezvoltarea medicinei moderne prin descoperirea de noi produse farmaceutice, crearea de noi echipamente medicale şi îmbunătăţirea tehnicilor de diagnosticare. Prin intermediul chimiei, milioane de vieţi omeneşti au fost salvate şi îmbunătăţite datorită progresului din domeniul sănătăţii şi al medicinei.